Evoluția Bitcoin la mijlocul lui ianuarie

Iată că revin după o lungă vacanță. Să vedem ce s-a întâmplat în ultima săptămână la nivel de futures pe CME.

De la ultimul ATH, nu doar cursul ci și interesul OI este în scădere. În ultima săptămână am asistat însă la o ușoară creștere a OI (v. grafic), datorată activității instituționale dar și a hedge fondurilor. Atât instituționalii cât și hedge fondurile fiind orientați bearish. Orientarea bearish a instituționalilor fiind mai pregnantă, prin închiderea pozițiilor long și în același timp deschiderea de noi poziții short. Hedge fondurile, în schimb, au deschis mai multe short-uri, fără sa-și crește semnificativ expunerea pe long.

Retailul s-a poziționat de aceeași parte cu instituționalii, lucru care nu este adesea întâlnit.

O categorie aparte de investitori s-a distins de această dată: cea a micilor hedge fonduri și bănci de investiții dar și a investitorilor cu putere financiară, care de regulă intră în operațiuni de hedging. Toți aceștia și-au mărit expunerea pe long în timp ce și-au redus-o pe cea pe short. Această suplimentare a pozițiilor long și reducerea celor short ne duce cu gândul că aceștia au luat poziții short pe exchange-urile clasice de cripto-futures.

BTC traders report

Nici pe contractele MICRO situația nu e cu mult diferită. Doar că instituționalii lipsesc cu desăvârșire din ecuație, în timp ce hedge fondurile par neutre.

BTC MICRO futures traders report

Per ansamblu, aș spune că toți actorii din piață au o orientare bearish, conformă cu evoluția pieței din ultimele luni. În următoarele zile mă aștept la continuarea deprecierii cursului, în cel mai bun caz la o evoluție laterală. Doar o schimbare la nivel fundamental, care nu se întrevede încă, ar putea face ca cursul să crească semnificativ.

Nici tehnic nu stăm mai bine, BTC evoluând în continuare într-un canal descendent, care pare a se fi extins ca amplitudine. Atenție însă la volatilitate, care scăzută fiind, poate duce oricând la o explozie a cursului.

BTC & historical volatility


Știu că o să-mi atrag critici, însă în momentul de față consider că suntem în bear market încă de la ultimul ATH, din noiembrie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu