Deja avem o lună de când BTC evoluează sub EMA 50 iar până în prezent nu dă semne că ar reveni. Ba mai mult, în ultimele zece zile evoluează lateral în intervalul 33k - 41,5k. Ne aflăm într-o fază în care se poate întâmpla orice, volatilitatea situându-se la cote mari (v. figură).
Tehnic, ne apropiem tot mai mult de confirmarea unui bear market: EMA50 și-a consolidat curbura în jos, HMA21 dă tot mai mult semne că va evolua în jos iar SMA200, pe care nu l-am mai reprezentat pe grafic, evoluează clar peste cursul BTC.
Cursul și volatilitatea BTC |
Analizând datele din raportul CoT, observăm degradarea continuă a interesului, excepție făcând penultima săptămână (v. marcaj albastru în tabel), când OI a crescut pe fondul unor mișcări de vânzare de BTC la nivel instituțional, după care a scăzut din nou. Se mai poate observa din raport, că de data aceasta comercialii și-au inversat pozițiile, închizând LONGURI expunându-se de aceeași sumă pe SHORT. Este un semnal clar al acestora că s-au așteptat la o cădere a cursului, poate chiar ei generând-o. Această tendință de scădere a interesului de ceva vreme mă face să cred că-n continuare vom asista la o mișcare laterală a cursului BTC (cel puțin pentru încă câteva zile).
Raportul CoT |
Nici situația internațională nu ajută cursul BTC, bursele fiind la un pas de colaps.
Ca o concluzie generală, cred că-n momentul de față cel mai bine este o ieșire în stable coin sau o poziționare de lungă durată (cel puțin un an).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu